marți, 15 aprilie 2014

Ziua Internationala a Florii Soarelui




În fiecare an, de 1 Mai, membrii guerrilla gardening din toată lumea sărbătoresc Ziua Internaţională a Florii Soarelui, plantând seminţe de floarea soarelui oriunde găsesc un loc ce li se pare potrivit.
Este un mod de a aduce frumuseţe şi  a schimba energia în jurul nostru. Fiecare loc neglijat transformat în grădină este un semn al implicării.





Mai jos aveţi un film scurt despre Guerilla Gardening:

joi, 18 august 2011

E vremea semintelor!

Frumusețea plantărilor de guerilă este că pot fi făcute de oricine, oriunde și oricând (sau, mă rog, aproape oricine, oriunde și orcând). Sigur nu e nevoie de centralizare. Nu avem nevoie de șefi, nu avem nevoie de planuri strict elaborate. Avem nevoie doar de semințe, argila (dacă vrem să facem seedballs-uri), ceva timp la dispoziție și terenuri neîngrijite unde credem că semințele noastre ar avea cele mai mari șanse să devină flori frumoase sau copaci falnici (sau măcar copăcei).
Putem combina oricând o ieșire în natură cu o plantare de guerilă.

Avem nevoie de semințe, repet, iar acum este timpul lor. De la semințele pepenilor pe care îi savurăm la masă, la semințele ardeilor roșii pe care îi folosim la salate și zacuscă sau la semințele salcâmilor care tocmai se coc, orice poate fi folosit ca material pentru seedballs.

Strângeți cât mai multe semințe!

sâmbătă, 21 mai 2011

Poveste amerindiana

Se spune ca, intr-o padure, izbucnise un incendiu devastator si o pasare Colibri tot aducea apa in cioc, ca sa stinga focul. Toate celelalte animale, innebunite de spaima, fugeau care încotro, pe unde nimereau. Pasarea Colibri continua, insa, sa care apa cu ciocul.

Un tigru, constient de zadarnicia demersului, ii atrase atentia: „Esti nebuna? Tu crezi ca poti sa stingi focul asta imens, cu stropul de apa pe care-l aduci tu?”

Pasarea Colibri ii raspunse: „Eu imi fac partea mea...”

duminică, 1 mai 2011

De la Masanobu Fukuoka la Guerrila Gardening

-Articol preluat de pe Milkwood permaculture:

In conceptului de Seebals este inglobata poezia unei viziuni de o imensă simplitate. Înveliţi o sămânţă (sau mai multe) într-un strat protector de argilă,
formând o minge de seminţe. Distribuiţi aceste mingii de-a lungul câmpului, fără să va faceţi probleme dacă este ziua sau chiar luna potrivită pentru a "semăna". Protejată de insecte, păsări, căldură şi lumina soarelui, mingiuţele noastre se vor activa cu prilejul unei ploi ce va aduce destulă apă pentru a pătrunde prin învelişul de argilă pentru a face seminţele să germineze.Şi asta e!



Dar asta nu e tot: